Domeniul Vladoi

     1924, anul colonizării Dobrogea aşa a început totul, bunicul Niculae, atras de mirajul împroprietăririi cu pământ, împreună cu alte familii din zona Drăgăşanilor au întemeiat această aşezare pe care au botezat-o Siminoc, după floarea cu acelaşi nume, des întâlnită pe islazul satului.

     Pe aceste meleaguri binecuvântate, Niculae a înfiinţat prima plantaţie de vie cu soiuri hibride şi nobile aduse din zona Drăgăşanilor, transmiţându-le copiilor şi nepoţilor pasiunea pentru acesta îndeletnicire, drept cea mai preţioasă moştenire de suflet. Însă ,,ciuma roşie” nu i-a ocolit şi  colectivizarea din 1962 i-a deposedat de viaţa lor, pământul. Totuşi,  timpul vindecă  toate rănile şi, după anul 1989, familia primeşte moştenirea lăsată de cei doi bunici, Arion şi Vlădoi, o vie de aproape 19 ha, îmbătrânită şi vlăguită.

     Uşor nu a fost, căci baza materială, respectiv clădirea şi utilajele, nu mai existau, vinul fiind prelucrat în primii ani, după 1989, la Vinalcool Medgidia. Începând cu anul 1995, familia Vlădoi achiziţionează câteva utilaje pe care le montează într-o clădire cumpărată de la fostul C.A.P. Siminoc şi vinifică astfel struguri obţinuţi relativ simplu şi fără mari pretenţii .

     Evoluţia pasiunii pentru vinificaţie este, desigur, ascendentă. O primă vizită în Franţa, în vara anului 2006, are efecte modernizatoare: Ion Vlădoi se întoarce cu alte standarde şi hotărăşte înlocuirea totală a butaşilor de viţă, în următorii 5 ani, cu soiuri cu o capacitate mai mare de acumulare a zaharurilor şi a aromelor, în detrimentul cantităţii.

      În paralel, s-a depus şi primul proiect de modernizare al cramei prin FEADR, la începutul anului 2007. Au fost necesari trei ani de încercări cu alte proiecte mai complexe decât primul, retrase, modificate şi iar depuse. Ultimul proiect depus în 2009, care cuprindea, pe lângă modernizarea cramei, şi un  sistem de irigare prin picurare, alimentat prin forarea unui puţ, precum şi achiziţia unui tractor viticol cu utilajele aferente, a fost declarat eligibil, semnându-se contractul de finanţare cu FEADR, în decembrie 2009.

     Obţinerea cofinanţării a fost, într-un final, realizată, iar prin pricepere, perseverenţă şi putere de muncă, puse în slujba  dorinţei nestăvilite de a reuşi, s-a realizat  o plantaţie tânără, cu soiuri superioare, valorificate prin vinificatoare din inox, fermentare controlată, presă pneumatică şi alte utilaje necesare obţinerii unui vin de calitate.

     Astfel a luat naştere o modernă cramă la Siminoc, care valorifica doar strugurii produsi in plantatie, obtinand un vin premium sub brand-ul : ,,Domeniul Vlădoi”.

Vinurile Ravac

     La prima zdrobire, odată cu dezchiorchinarea, bobul de strugure cedează esența aromelor strânse peste vară – mustul răvac.

Pivnita Basarabilor

     Solurile calcaroase ale podgoriei Murfatlar și expunerea generoasă la soare și la briza Mării Negre a Colinelor Siminocului creează condițiile obținerii unor vinuri superpremium ce au toate calitățile pentru învechire.

Online bookmaker the UK whbonus.webs.com William Hill
http://bigtheme.net/wordpress
Сачак/Ламперия Прочети тук